Pe 12 iunie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de patru suspecţi, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor.
Cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
În perioada ianuarie – 25 martie, managerul Spitalului Judeţean Suceava Vasile Râmbu şi-a încălcat obligaţiile de a organiza, conduce şi administra spitalul astfel încât, pe de o parte, unitatea medicală să poată acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, iar pe de altă parte, spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză.
Pe fondul pandemiei de COVID, fapta sa a avut ca rezultate directe blocarea activităţii de asistenţă medicală a spitalului, punerea unităţii medicale în imposibilitatea de a-şi îndeplini cele două obligaţii şi afectarea decisivă a capacităţii de răspuns a spitalului la situaţia de criză.
În perioada ianuarie – 23 martie, directorul medical Mircea Macovei şi-a încălcat obligaţia de a participa, alături de manager, la organizarea asistenţei medicale, astfel încât spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, pentru a putea participa cu toate resursele la înlăturarea efectelor pandemiei, fapta sa având aceleași rezultate ca și în cazul lui Râmbu, precizează procurorii.
Râmbu și Macovei sunt cercetați pentru că nu au luat măsuri eficiente pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei coronavirus la Spitalul Judeţean Suceava, respectiv şi-au încălcat obligaţiile de îndrumare, coordonare şi control a activităţii de prevenire a îmbolnăvirii profesionale a personalului propriu al spitalului, deşi răspundeau în mod direct de prevenirea îmbolnăvirilor profesionale.
De asemenea, Doina Chirap, în calitate de director de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean Suceava la acea vreme, precum și Cătălina Zorescu – coordonator al Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt cercetate pentru că nu au luat măsuri eficiente pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
În vederea efectuării de audieri, în principal în această cauză, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost amenajată o sală specială, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare.
SORIN NICA