Studenți si tineri cercetători suceveni în proiecte postdoctorale ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor au participat la cea de a cincea ediție a Salonului Internațional al Inovării și Cercetării Științifice Studențești Cadet INOVA, organizat de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și de Forumul Inventatorilor Români și Asociația Generală a Inginerilor din România.
Tinerii suceveni au obținut premiul Societăților Comerciale „Cadet INOVA’20” pentru invenția Vibromotor, autori Oana Vasilica Grosu, Eusebiu Vasile Toader, Dumitru Cernuşcă, Mihaela Poienar, premiul Asociației Române pentru Tehnologii Alternative, Universitatea Lucian Blaga Sibiu pentru invenția Sistem automat de control, autori Anna Sabadaş, Alexei Pianîh, Mihaela Poienar, Marcel Pocriş și medalie de argint pentru invenția Termocuplă, autori Dumitru Cernuşcă, Oana Vasilica Grosu, Eusebiu Vasile Toader, Mihaela Poienar.
„Deși trecem printr-o perioadă dificilă, activitatea de cercetare continuă în Universitatea din Suceava, cu respectarea condițiilor impuse de pandemie, iar rezultatele nu se lasă așteptate” a precizat coordonatorul Laboratorului de inventică și transfer tehnologic al USV, prof. dr. ing. Dan Milici.
BEATRICE OȘEAN