Premierul PNL Ludovic Orban a efectuat azi o vizită de lucru în județul Suceava, în realitate o deplasare electorală menită să mai ridice cota liderilor din teritoriu, în cazul de față a președintelui CJ Gheorghe Flutur, vizibil “șifonat” după episodul coronavirusului în Spitalul Județean.
Însoțit de ministrul Agriculturii Adrian Oros, de ministrul Transporturilor Lucian Bode, de ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, de parlamentari suceveni și alți subalterni de partid, Orban a vizionat de la distanță lucrările la terminalul 2 al aeroportului Suceava, despre care Flutur a spus că va fi inaugurat în septembrie.
Invitații de la București și gazdele s-au deplasat în apropiere, la Parcul Industrial Bucovina (care există doar pe hârtie), care înglobează și Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoșani (alt proiect pompos al lui Flutur, care deocamdată nu a avut niciun rezultat, în afara unor ședințe interminabile).
Participanții s-au salutat cu coatele, fără a-și strânge mâinile și au purtat măști de protecție și, ocazional, veste reflectorizante.
Suita oficială a ajuns apoi pe șantierul autobazei electrice TPL Suceava, în Burdujeni, program finanțat din fonduri europene, acolo unde maestru de ceremonii a fost primarul PNL Ion Lungu, care a arătat cu indicatorul pe mai multe panouri, oferind explicații detaliate.
După ce a lăudat și aici frumoasele realizări în muncă, Orban a fost dus în viteză pe lângă Spitalul Județean, în comuna Moara, pentru a admira punerea în funcțiune a rețelei de gaze naturale, investiție Transgaz.
“Deși România deține rezerve de gaz, doar 35 din populație este conectată la rețele, în comparație în Ungaria procentul este de 90%.
Din fonduri europene vom aloca 1 miliard euro, în următorii 7 ani, pentru proiectele de gaz, obiectivul este să dublăm numărul gospodăriilor racordate.
Astăzi predăm amplasamentul pentru continuarea lucrărilor la magistrala spre Vatra Dornei”, a declarat Orban, cu Flutur în dreapta lui.
Flutur a luat cuvântul imediat după premier, l-a felicitat pe primarul din Moara Eduard Dziminschi, probabil viitor membru PNL, după care a spus că ”sunt 70 comune din județul Suceava care așteaptă acest proiect, este un pas uriaș spre independență energetică, spre stoparea defrișărilor.
După atâtea necazuri care au fost în județul Suceava, mai vine și soarele”.
Deși ziariștii erau dornici să adreseze întrebări, Orban i-a pasat scurt, spunând că va răspunde după vizita la Rădăuți.
Dacă tot se afla la Moara, delegația de partid și de stat a rulat pe șoseaua de centură recent modernizată a Sucevei.
Ministrul Transporturilor Lucian Bode a profitat de moment și, citind de pe foi și de pe un panou, a prezentat câteva elemente din ”viziunea Guvernului Ludovic Orban în domeniul autostrăzilor și drumurilor expres”.
Programul delegației liberale a continuat la Rădăuți, unde a fost vizitat șantierul rutei ocolitoare, finanțate din fonduri guvernamentale, după care se va ajunge și în zona de munte, la Vatra Dornei, pentru vizite la centrala termică a orașului și pe șantierul cazinoului.
DAN PASCARU