Deputatul USR Daniel Popescu, originar din Câmpulung Moldovenesc, solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor gestionarea corectă a efectivelor de porci mistreți.
El estimează că situația efectivelor de mistreți este îngrijorătoare, la fel și daunele provocate de aceștia.
“Numărul lor și pagubele pe care le produc în județul Suceava constituie o problemă, la fel bolile pe care le răspândesc, cum este, de pildă, pesta porcină africană” spune Popescu.
Parlamentarul USR afirmă că a primit multe sesizări referitoare la daunele cauzate de porcii mistreţi, care “ajung în fiecare an în culturile agricole, pășuni, gospodării, provocând stricăciuni care afectează culturile și terenurile.
Cei mai afectaţi sunt fermierii din zona de munte și agricultorii din zonele de deal, cu precădere cei ale căror culturi sunt situate în apropierea pădurilor sau mlaştinilor şi râurilor unde mistreţii se adăpostesc”.
În răspunsul Ministerului de menționează că, pentru perioada 2019-2020, cota de recoltare pentru mistreț a fost de 1.232 de exemplare, dintre care s-au recoltat 693.
Cât despre daunele produse de aceste animale, Garda Forestieră Suceava a înregistrat, anul trecut, 5 cereri de constatare a pagubelor produse.
DAN PASCARU
De fapt ,oamenii produc pagube, nu urșii! Trebuie vânați oamenii care taie pădurile, nu urșii!