În rândul absolvenților Colegiului Militar Ștefan cel Mare Câmpulung Moldovenesc, cea mai mare medie a fost obținută de Lucian Neamțu – 9,76, originar din Târgu Neamț.
Competiția a fost strânsă, absolventa Ioana Sofia aflându-se la doar o sutime diferență de Lucian, care, timp de un an, a avut gradul onorific de elev plutonier adjutant.
Lucian a fost admis în colegiu cu media 9,62 și a continuat seria reușitelor școlare cu premii și distincții obținute în special la disciplina matematică.
Cu ocazia aniversării a 95 ani de la înființarea Colegiului Militar Ștefan cel Mare, ministrul Apărării Naționale i-a conferit absolventului Emblema de Onoare a Armatei României.
În același context al recompenselor pentru merite deosebite obținute la învățătură, Lucian a participat în cadrul proiectului european Erasmus +Body la o mobilitate ce a avut loc în Polonia.
De asemenea, în vara anului trecut, a luat parte la o activitate de promovare a carierei militare în cadrul festivalului de muzică Neversea.
În cadrul festivității de absolvire a promoției 2020, Lucian a predat cheia colegiului, simbol al continuității tradițiilor și valorilor generațiilor de elevi, reprezentantului claselor a XI-a.
GEORGIANA LUPU