Consiliul Județean Suceava va face o nouă alocare, de 70.000 lei, Societății civile de avocați Stoica & Asociații București pentru servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare în procesul cu mai mulți locuitori din Pojorâta, miza fiind deschiderea depozitului ecologic de deșeuri din Pasul Mestecăniș.
Decizia urmează să fie luată în ședința din 30 iunie.
Dosarul respectiv se referă la anularea hotărârii Consiliului Local Pojorâta, din septembrie 2016, ce viza terenul de 9 hectare pe care a fost amenajat depozitul de deșeuri, dosar în care Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local Pojorâta sunt pârâți.
”Pentru a se evita o situație cu impact negativ asupra proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor, cu consecințe financiare deosebit de grave asupra tuturor celor 114 localități, s-a procedat la achiziția serviciilor juridice de o casă de avocatură specializată” preciza vicepreședintele CJ Suceava Viorel Seredenciuc.
Curtea de Apel Iași a admis recursurile formulate de CJ și a dispus casarea în parte a sentinței Tribunalului Suceava din iunie 2018 și trimiterea cauzei la Tribunalul Iași.
Reclamanții din proces sunt șase cetățeni din Pojorâta, prin mandatar Aristide Samuilă, reprezentați de Societatea civilă de avocați Corciu & Asociații București.
Depozitul de deșeuri Pojorâta este executat, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor fiind semnat în septembrie 2018.
DAN PASCARU