Ieri, polițiștii de frontieră suceveni au descoperit, în Brodina, la aproximativ 5 kilometri de linia de frontieră spre interior, un autoturism Audi A6 fără plăcuțe de înmatriculare, abandonat.
În mașină puteau fi observate colete voluminoase, specifice baxurilor cu țigări de contrabandă.
În continuarea cercetării zonei, polițiștii de frontieră au descoperit, în garajul unei case aflate în construcție, o mașină Mitsubishi cu numere de înmatriculare de Marea Britanie, plină cu colete cu țigări.
Cele două mașini au fost transportate la sediul S.T.P.F. Suceava, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 31.486 pachete cu țigări.
Țigările, în valoare totală de 368.386 lei și mașinile, ambele în valoare de 10.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul Serviciului până la finalizarea cercetărilor.
SORIN NICA