Miercuri, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de titularizare.
Proba va începe la ora 9:00 în 5 de centre de concurs din județul Suceava, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare.
Candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.15.
Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 907 candidați : 120 repartizați la Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza Suceava, 138 la Școala Gimnazială Miron Costin Suceava, 240 la Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, 249 la Colegiul Tehnic Samuil Isopescu Suceava și 160 la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt învățământ preșcolar (151 candidați), învățământ primar (133), educație fizică și sport (105), limba si literatura română (87), matematica (51), limba și literatura engleză (46), psihopedagogie specială (36), geografie (28), religie ortodoxă (27), istorie (23), limba și literatura franceză (21) și biologie (21).
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate pe 4 august la sediul ISJ Suceava și pe site-ul http://titularizare.edu.ro
Contestațiile se depun la sediul ISJ Suceava sau se transmit prin mijloace electronice, pe 4 august până la ora 21:00, respectiv pe 5 august până la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 11 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire) minimum nota 5.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line organizate de ISJ Suceava în perioada 12 – 14 august.
BEATRICE OȘEAN