Ieri, 01.08.2020, la ora 00:05, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Mălini, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza com. Slatina, au oprit pentru control pe DJ.209 A Slatina autoturismul condus de către un bărbat de 20 de ani din Mălini, care se afla singur în autoturism.
Deoarece emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool în aerul pur expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat două probe de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” care va fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Mălini.
SORIN NICA