Mutare surpriză pe scena politică fălticeneană, unde un independent de cursă lungă, Ioan Ilișescu, consilier local independent în două legislaturi (1996-2000 și 2004-2008), a decis să candideze din partea unui partid politic.
Profesorul Ioan Ilișescu are 68 de ani, este pensionar și consilier pe probleme de cultură al primarului din Cornu Luncii, Gheorghe Fron.
Ilișescu a acceptat oferta celor de la PRO România după îndelungi discuții și tatonări, și după ce s-a lămurit că poate avea încredere în echipa județeană a partidului. Spune că în partidul lui Ponta se simte ca un independent, fiind lăsat să își aleagă echipa pentru Consiliu Local și să-și coordoneze campania electorală după cum crede de cuviință. Astăzi și-a depus dosarul de candidat și lista de consilieri locali la Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală nr. 3 Fălticeni, fiind însoțit de Cătălin Ioan Nechifor, președintele PRO România Suceava.
„În 2004 oamenii mi-au dat 14,5% din voturi, dar mulți nu m-au votat pentru că au considerat că nu aveam șanse ca independent și mi-au și spus-o foarte mulți. Și atunci mi-am zis că trebuie să-mi maximizez șansele și să candidez din partea unui partid politic. Partidul PRO România, din punctul meu de vedere, este un partid onorabil, democratic și cu oameni care s-au înțelepțit. Au înțeles greșelile și, neavând cu cine colabora și neavând posibilitatea să facă o reformă în PSD, au plecat și s-au separat. Dar este o vorbă..mai greșește omul, dar important este cel care repară. Care merge așa înainte, în greșeală, îmi pare rău, aia se cheamă prostie”, ne-a declarat Ioan Ilișescu.
Candidatul Ilișescu mai spune că „sperăm să facem o revoluție în Fălticeni și să răsturnăm căruța”.
El se consideră un candidat cu șanse care îi pune probleme serioase actualului primar:
„În Fălticeni mai este un partid social-democrat, PSD, care este mai puțin democrat ca să fiu elegant. În schimb, PRO România este un partid democrat cu adevărat. Stimați social-democrați din Fălticeni, sunteți salvați, aveți ce vota! Aveți un partid social-democrat PRO România care vă reprezintă cu desăvârșire și eu garantez pentru asta. Eu mă simt independent în PRO România, simțiți-vă și dumneavoastră. Eu mă consider un candidat cu șanse pentru că pot lua voturi din toate părțile dat fiind ceea ce am făcut eu pentru acest oraș”.
SERGIU JIPA