Ieri, în jurul orei 21.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean polonez în vârstă de 49 ani.
Acesta conducea un autoturism Mercedes Benz, an fabricaţie 2018, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Poloniei.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare în cadrul unei proceduri judiciare”, alertă introdusă de autoritățile din Polonia în data de 26 iunie.
Autoturismul în valoare de 418.300 lei (peste 87.000 euro) a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
SORIN NICA
FOTO : Poliția de Frontieră