Antreprenorul și avocatul sucevean Ștefan Mandachi a suportat, ieri seară, noi sancțiuni din partea polițiștilor pentru nerespectarea legislației referitoare la organizarea de evenimente.
Poliţia municipiului Suceava a fost sesizata prin 112 că la Palat Alexander, Jeni Palace și Magnificus Plaza sunt organizate evenimente private cu participarea unui număr mai mare de persoane decât prevăd dispozițiile legale.
La fața locului s-au deplasat două patrule de polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, o patrulă din cadrul Secției comunale Șcheia, o patrulă IJJ Suceava și câte un reprezentant ISU și DSV Suceava.
Toți aceștia au constatat că la terasa Magnificus Plaza, situată în cadrul Mandachi Hotel & Spa, era organizată o cumătrie la care participau aproximativ 60 persoane, în sala mare a Palatului Alexander era organizată o nuntă cu aproximativ 100 persoane, în sala mică a Palatului Alexander o cumătrie cu aproximativ 40 persoane, în sala The Queen a localului Jeni Palace o nuntă cu aproximativ 150 persoane, iar în sala The Men a localului Jeni Palace o nuntă cu aproximativ 70 persoane.
Organizatorii evenimentelor au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 6.000 lei.
De asemenea, s-a procedat la sancționarea contravențională a beneficiarilor direcți ai evenimentelor organizate, cu amenzi în valoare totală de 4.000 lei.
SORIN NICA
Sursa foto: magnificus.ro