Lupta electorală capătă accente comice în municipiul Suceava, printre candidații independenți numărându-se și Andrei Neșculescu, cunoscut mai degrabă ca clovnul Bobo.
El a fost un apropiat al PNL, participând cu dăruire la tot felul de acțiuni organizate / sponsorizate de acest partid.
Anterior, Neșculescu (40 ani) declara că “orașul Suceava arată ca după război!
Ca ONG-ist mi-am adus aportul așa cum am știut, am fost și sunt activ în viața cotidiană a acestei urbe, fără a cere anumite medalii, premii.
Eu sunt sătul de clica politică, de cum își împart funcții, cine cu cine se aliază.
Da, de 17 ani am fost într-un partid (fără a nominaliza PNL – nr.), nu am migrat nicăieri, am crezut că pot face ceva, mi-a ajuns, nu pot să stau cu mâinile în sân și să particip la mascarade!”
TEODOR PUȘCAȘU