Soferul de TIR în vârstă de 49 ani din Vadu Moldovei care a provocat accidentul de pe autostrada București-Pitești a fost reținut pentru omor din culpă.
Anchetatorii au descoperit că bărbatul făcuse anumite manevre pentru a fenta regulile privind timpii de odihnă şi viteza legală.
Potrivit acestora, șoferul care a provocat moartea unei fetiţe de doi ani şi a mamei sale se temea că va fi prins cu nereguli.
Autoritaţile au descoperit că TIR-ul, înmatriculat în Suceava, avea un magnet instalat pe tahograf, acest lucru ajutându-l pe șofer să păcălească timpii obligatorii de odihnă şi viteza pe care trebuia să le respecte.
Şoferul autocamionului a provocat tragedia după ce a întors pe contrasens pe autostradă, de frica unui echipaj ce făcea controale în zonă, despre care a aflat prin staţie.
SORIN NICA