Înaintea alegerilor locale, șeful CJ și al PNL Suceava Gheorghe Flutur reîncălzește ciorba festivalului internațional al tineretului „Stelele Rarăului”.
Deși pandemia nu a trecut, iar serbările câmpenești și chermezele cu bani publici au, deocamdată, viitor incert, Flutur spune despre prognozatul festival că va fi un „Untold al muntelui”, care să țină două-trei săptămâni.
Totuși, el remarcă și un impediment: “Va trebui să ne gândim la mai multe locuri de parcare”.
Până acum, în masivul Rarău, s-a desfășurat Sărbătoarea Muntelui, o altă invenție propagandistică a lui Flutur, încadrată în Luna Diasporei.
DAN PASCARU