Poliţiştii Secţiei 5 Dărmăneşti au primit, ieri, spre executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Suceava privind pe un bărbat de 30 ani din Pătrăuţi, condamnat la 3 ani şi 10 zile închisoare.
Existând informaţii că inculpatul se află la domiciliul său, poliţiştii împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale s-au deplasat la domiciliul condamnatului, unde l-au identificat pe acesta.
După identificare s-a procedat la reţinerea şi conducerea sa la sediul Poliţiei municipiului Suceava, fiind preluat de o escortă formată din lucrători din cadrului Biroului de Ordine Publică în vederea transportării şi depunerii la Penitenciarul Botoşani.
Tot ieri, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Rădăuţi l-au identificat pe un tânăr de 21 ani din Marginea, care se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea.
Persoana urmărită a fost identificată în Rădăuţi, în timp ce se deplasa prin zona parcului central.
Faţă de tânăr Judecătoria Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea în urma sentinţei penale prin care a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea de 4 ani, o lună şi 10 zile pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Ulterior, deoarece s-a sustras de la executarea pedepsei, a fost emis ordin de urmărire.
La nivelul subunităţii de poliţie a fost constituită escorta care l-a depus la Penitenciarul Botoşani.
SORIN NICA