Ieri, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava, împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, în timp ce acţionau pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice pe raza satului Poiana Mărului, comuna Mălini, au oprit pentru control ansamblul rutier care circula din direcţia Poiana Mărului, şoferul prezentând documentele personale, ale vehiculelor şi avizul de însoţire în care era înscrisă cantitatea de de 68,28 mc. cherestea răşinoase.
Întrucât lucrătorii de poliţie au observat din documentaţie că prezenţa camionului în Poiana Mărului nu era justificată, fiind suspect că a încărcat materialul lemnos din altă locaţie decât cea înscrisă în avizul de însoţire, s-au dispus verificări suplimentare.
S-a procedat la vizionarea camerelor de supraveghere din Mălini, ocazie cu care s-a constatat că ansamblul auto nu s-a deplasat din localitatea Pâraie în satul Poiana Mărului, în intervalul orar din care i s-a eliberat avizul şi până în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliţie.
Având în vedere rezultatul verificărilor efectuate, s-a stabilit că materialul lemnos a fost transportat fără provenienţă legală, din alt loc decât cel înscris în avizul de însoţire.
În continuare s-a procedat la conducerea ansamblului auto la Ocolul Silvic Mălini, unde materialul lemnos a fost inventariat de specialiştii silvici, rezultând un volum total de 59,48 mc.
S-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale din Pâraie cu amendă de 10.000 lei, iar ca măsură complementară, confiscarea cantităţii de 59,48 mc. cherestea răşinoase în valoare de 42.766 lei, ce a fost predată în custodie O.S. Mălini.
În continuarea verificărilor, s-a procedat la efectuarea unui control la depozitul firmei, ocazie cu care în urma efectuării balanţei dintre stocurile scriptice şi faptice, s-a constatat că societatea deţinea în depozit cantitatea de 4,77 mc. cherestea răşinoase fără documente de provenienţă legală.
De asemenea, s-a constatat că depozitul societăţii nu era împrejmuit conform prevederilor legale.
În urma celor constatate s-a dispus sancţionarea unităţii economice cu două amenzi în cuantum de 6.000 lei, iar ca măsură complementară, confiscarea cantităţii de 4,77 mc. cherestea răşinoase în valoare de 3.429 lei.
SORIN NICA