Situație dificilă la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din municipiul Fălticeni, unde și cel de-al treilea director a fost testat și s-a confirmat că este infectat cu COVID-19. Tot astăzi a fost diagnosticat cu coronavirus și un profesor de informatică de la aceeași instituție de învățământ.
Grigore Bocanci, șeful Inspectoratului Școlar Suceava, a declarat azi pentru ZdpN că la aceste unități vor fi urmați pașii corespunzători în astfel de cazuri, inclusiv o dezinfecție generală.
“De mâine trecem pe scenariul roșu la Colegiul Mihai Băcescu din Fălticeni, vor fi doar lecții online.
În primul rând sănătatea contează, că dacă suntem sănătoși le facem și pe celelalte”, a spus Bocanci.
Conducerea Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” va fi preluată de un membru al Consiliului de Administrație.
–
SERGIU JIPA