În perioada 10 – 11 septembrie, Londra a găzduit cea de-a doua ediție a Salonului de inventică International Invention & Trade Expo ITE, care reprezintă o platformă pentru inovație în domenii precum inginerie, medicină, tehnologia informației, biochimie, protecția mediului, energetică, echipamente industriale.
Delegațiile oficiale din peste 20 țări se reunesc în fiecare an pentru a-și prezenta invențiile brevetate și ideile noi, competiția reunind mulți participanți și invenții în domenii diverse.
La ediția din acest an, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a participat cu patru invenții ale cadrelor didactice și doctoranzilor care activează în cadrul Centrului de Inventică „Dorel Cernomazu” al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.
Juriul internațional al Salonului a acordat patru medalii de aur și o medalie de platină autorilor invențiilor participante – Automatic ice remover device for aerial power lines, Device for continuous skeletal traction, Automatic command control system și System for monitoring the activity of a person in the office.
BEATRICE OȘEAN
Foto : USV