Ieri, în jurul orei 21, polițiștii din Fălticeni împreună cu reprezentați ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și mascații Serviciului de Acțiuni Speciale – IJP Suceava au acționat în Mălini cu privire la respectarea măsurilor privind combaterea răspândirii COVID.
Echipele de control s-au deplasat la SC Maymar SRL, în satul Văleni – comuna Mălini, constatând că era organizată o nuntă în interiorul restaurantului cu un număr mai mare de participanți decât cel maxim legal.
S-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă de 3.000 lei a administratorului societății, în calitate de organizator, iar reprezentantul evenimentului a fost amendat cu 1.000 lei.
SORIN NICA