Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, noaptea trecută, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din Dorna Candrenilor.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei cu parter și etaj și al unei construcții anexe, corp comun, existând pericolul de propagare la vecinătăți.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 mp. și acoperișul anexei corp comun, pe 30 mp.
S-au degradat pereții interiori ai locuinței, pe 150 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
SORIN NICA
Foto : ISU Suceava