*O echipă de oameni noi pentru Consiliul Local Fălticeni
–
Ionel Vasiliu, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Fălticeni, este optimist în privința rezultatului scrutinului de duminică și crede că cetățenii simt nevoia unei schimbări la nivelul administrației publice locale. Liberalul le-a împărtășit fălticenenilor proiectele ambițioase pe care le-a construit alături de echipa sa de consilieri. Are alături de el o echipă în care se regăsesc foarte mulți oameni tineri, care nu au mai făcut politică până acum și care au decis să se implice pentru a reda frumusețea și demnitatea orașului.
Echipa liberală pentru Consiliul Local Fălticeni este una echilibrată, jumătate femei și cealaltă jumătate bărbați,cu diverse pregătiri și activități profesionale: ingineri, avocați, profesori, cadre sanitare, antreprenori.
„Avem o echipă frumoasă, cu care eu mă mândresc și care a mers alături de mine în campanie pentru a prezenta proiectele noastre. Echipa este foarte importantă pentru mine și cred că împreună putem schimba fața orașului nostru. Ca primar am nevoie de o echipă puternică în Consiliul Local care să susțină și să promoveze proiectele pe care le-am prezentat în această campanie electorală și care au fost primite cu mare interes de către cetățenii acestui oraș. Fălticeniul are nevoie de o administrație liberală care să dezvolte orașul cu adevărat”, ne-a declarat Ionel Vasiliu.
*Atacat de zeci de conturi false pe rețelele de socializare: „Fălticenenii sunt interesați de proiectele noastre, nu de atacurile murdare care m-au vizat”
–
Liberalul Vasiliu a fost cel mai atacat candidat al acestei campanii de la Fălticeni. Zeci de conturi de facebook false au distribuit postări și filmulețe în care erau lansate acuze fără dovezi și fără fundament și în care se vedea cu ochiul liber comanda politică a unor contracandidați. Nici membrii familiei sale nu au scăpat, chiar dacă nu sunt implicați politic și nu candidează la aceste alegeri.
Vasiliu nu s-a lăsat descurajat de aceste încercări de manipulare și spune că nu au făcut decât să îl motiveze și mai mult. Nu le-a răspuns pentru că el crede că fălticenenii au nevoie de o dezbatere de idei, de soluții și de proiecte pentru următorii patru ani:
„Fălticenenii m-au cunoscut, am fost în toate zonele din municipiu de mai multe ori, până la ultima străduță, pentru că am vrut să cunosc realitățile din Fălticeni. Ei m-au cunoscut pe mine și eu am aflat problemele cu care se confruntă ei și am văzut că soluțiile propuse de noi sunt ceea ce trebuie pentru cetățenii orașului nostru. A fost o campanie frumoasă pentru că am avut onoarea și prilejul să stau de vorba cu foarte mulți oameni care mi-au împărtățit frânturi din viața lor, din necazurile și speranțele lor. Această campanie a avut și o latură urâtă, cu foarte multe atacuri la adresa mea din partea contracandidaților și cărora am preferat să nu le răspund. Am trecut-o într-un plan secund și m-am concentrat pe ceea ce are nevoie acest oraș. Fălticenenii sunt interesați de proiectele noastre, nu de atacurile murdare lansate de contracandidați. Nu răspund la mizerii pentru că nu merită. Candidez pentru cea mai importantă funcție și cea mai responsabilă funcție, cea de primar.
Eu le cer fălticenenilor ca pe 27 septembrie să ne acorde girul lor și să pună ștampila pe buletinul de vot la poziția numărul patru(4) pentru Ionel Vasiliu – candidat pentru primar, și poziția numărul patru(4) – echipa liberală pentru Consiliul Local”.
–
SERGIU JIPA
reporter@ziaruldepenet.ro