Ministrul PNL al Culturii Bogdan Gheorghiu a făcut, la sfârșitul săptămânii trecute, o vizită în Fălticeni, unde împreună cu primarul PSD Cătălin Coman a verificat stadiul lucrărilor la clădirea Muzeului Fălticenilor Vasile Ciurea (actuala Bibliotecă).
Clădirea cu o vechime de 164 ani este restaurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Potrivit unui comunicat, Gheorghiu s-a declarat mulțumit de cum decurg lucrările : “În domeniul patrimoniului există foarte multe proceduri care trebuie parcurse, iar unele au un drum mai greoi, dar cât am putut am simplificat acest parcurs, pentru a ne putea încadra în termenul de finalizare, martie 2021.
Atât timp cât și finanțarea va fi în termen, ne vom întâlni aici în martie anul viitor pentru a inaugura acest obiectiv.
Am fost încântat să aflu că un demisol care zăcea nefuncțional va fi transformat într-o cafenea culturală.
Îl felicit pe domnul primar pentru implicarea în acest proiect și pentru ambiția de finaliza lucrările la termen”.
Același comunicat afirmă că primarul Coman a spus: „Cu sprijinul Guvernului României reușim să implementăm acest proiect privind reabilitarea integrală a acestei clădiri, o clădire care reprezintă un pol important pentru tot ceea ce înseamnă activitate culturală derulată în Fălticeni.
Nouă clădire va avea atât structura de bibliotecă municipală, pentru a fi pusă la dispoziția tuturor iubitorilor de carte din municipiul nostru și nu numai, dar și de muzeu, a cărui patrimoniu se află în alte unități muzeale din oraș și pe care ni le propunem să le aducem acasă.
Vreau să mulțumesc domnului ministru care a inspectat lucrările de reabilitare, pentru sprijinul necondiționat pe care ni l-a dat”.
–
DAN PASCARU