Prefectul liberal de Suceava Alexandru Moldovan face un nou apel către cetățeni, rugându-i să conștientizeze faptul că epidemia este “la cea mai mare intensitate de la debutul său la nivel național și implicit, la nivelul județului Suceava”.
El spune că realitatea ne arată că, indiferent de opinia personală față de acest virus, acesta se răspândește cu o viteză amețitoare, cu un puternic impact nedorit la nivel social și economic.
“Cifrele au început să crească și în județul Suceava, mult mai repede decât ne-am fi așteptat, astăzi înregistrând 1.488 cazuri active.
Măsurile sanitare de prevenție excepționale pe care le-am luat au făcut să avem o rată de incidență a răspândirii acestui virus stabilă, care ne permite, în situația respectării masurilor de către noi toți, să privim cu încredere în viitor.
În ultima perioadă, constatăm că sunt o serie de persoane, agenți economici, instituții, care nu respectă regulile și care, în mod intenționat, și-au asumat să le încalce.
Sunt persoane care nu poartă masca de protecție, sunt persoane care organizează evenimente private în această perioadă delicată, în mod ilegal, sunt persoane care participă la aceste evenimente, unele dintre ele lucrând chiar în instituții publice.
Este trist că identificăm permanent astfel de situații de încălcare a legii și, implicit, de punere în pericol a sănătății noastre, a tuturor.
Perioada următoare va fi una grea pentru județul nostru, proiecțiile realizate arată că va crește numărul cazurilor, va crește numărul localităților pentru care se vor impune restricții, va fi o presiune constantă pe sistemul medical”, afirmă Moldovan.
–
DAN PASCARU