Polițiștii din Vicovu de Sus au fost sesizați direct, de către o femeie de 40 ani, din Straja, cu privire la faptul că a fost agresată de soțul ei, de 44 ani.
Din discuțiile purtate cu partea vătămată, a rezultat faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între femeie și soțul ei a avut loc o discuție în contradictoriu, împrejurări în care a fost lovită.
Femeia a declarat verbal că nu dorește să fie transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale sau pentru investigații de specialitate.
S-a întocmit formularul de risc, având ca rezultat necesitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu împotriva soțului de 44 ani, acesta fiind evacuat din locuință.
La Poliția Vicovu de Sus a fost înregistrat dosar de cercetare penală, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de violență în familie.
–
SORIN NICA