Mai mult de 30 de studenți din cadrul Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universității Ștefan cel Mare Suceava s-au oferit voluntari pentru a sprijini activitatea Direcției de Sănătate Publică, în contextul creșterii numărului de persoane infectate cu coronavirus.
În baza unui protocol de colaborare încheiat între USV și DSP Suceava, pe 6 noiembrie, au fost desfășurate instruiri și probe practice, conducând la selecția a 12 studenți care vor desfășura activități cu timp parțial în sprijinul DSP Suceava, în baza unor convenții individuale de practică.
“Așa cum a procedat și în contextul primului val de infectări ce a afectat județul Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare își manifestă întreaga disponibilitate pentru a veni cu soluții utile în sprijinul oamenilor afectați de situația actuală și al instituțiilor publice responsabile de coordonarea acțiunilor specifice”, a precizat prorectorul Mihai Dimian.
–
BEATRICE OȘEAN
Foto: USV