Ieri, la ora 01.08, Secţia 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi a fost sesizată prin 112 de către pădurarul în cadrul Ocolului Silvic Pătrăuţi cu privire la săvârşirea unui furt de arbori din pădurea Călineşti.
Echipajul s-a deplasat la faţa locului, stabilind că pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuţi a fost anunţat de către o persoană despre faptul că în pădurea de pe raza cantonului silvic pe care acesta îl deţine se aud zgomote produse de o drujbă.
Poliţiştii s-au deplasat împreună cu pădurarul la faţa locului, unde s-a constatat că autori necunoscuţi au tăiat un fag, secţionat în 5 piese, materialul lemnos rezultat fiind găsit la faţa locului.
După efectuarea măsurării dimensiunilor la cioată, cantitatea materialului lemnos tăiat va fi recalculată şi se va stabili şi valoarea prejudiciului de către un inginer din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuţi.
În urma activităţilor efectuate de către poliţişti, în jurul orei 01.30 a fost identificat autorul în persoana unui tânăr de 22 ani din Călineşti, comuna Şerbăuţi, acesta deplasându-se în pădure împreună cu alţi doi bărbaţi, din aceeaşi localitate.
Cei trei autori au fost sancţionaţi contravenţional, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
–
SORIN NICA