În urmă cu două zile, după vizita electorală a premierului liberal Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor Lucian Bode la șoseaua de centură a Rădăuțiului (inaugurată și apoi închisă pentru că nu este finalizată în totalitate), Gheorghe Flutur le-a mai dat ceva de lucru subalternilor.
El le-a cerut primarului Bogdan Loghin (fugar din PSD chiar înaintea alegerilor locale) și primarilor din comunele limitrofe să organizeze o ședință, evident cu același subiect : varianta ocolitoare.
După plecarea importanților oaspeți, ședința primarilor a fost supervizată de vicepreședintele CJ Cristi Crețu și de arhitectul șef Tudor Andriu.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Primăria Rădăuți, “cei prezenți au discutat timp de o oră despre interesul comun al localităților pentru aderarea la proiecte smart, pe zone integrate pentru fonduri europene”.
În pofida eficienței dovedite a acestor proiecte smart, ședința a fost o simplă pierdere de vreme, deoarece același comunicat spune că “în cele mai multe cazuri, terenurile învecinate șoselei de centură sunt private, însă constituie o oportunitate pentru potențialii investitori care trebuie să găsească în primării tot suportul serviciilor de urbanism”.
Comunicatul Primăriei Rădăuți se încheie ca pe timpuri cele din „Scânteia” comunistă : “La final, Cristi Crețu, vicepreședintele CJ, a îndemnat primarii să apeleze oricând la arhitectul șef și la serviciul de urbanism al Consiliului Județean, pentru că vor găsi aici suport necondiționat și sprijin în realizarea proiectelor”.
–
TEODOR PUȘCAȘU
Foto: Primăria Rădăuți