Azi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a aprobat ieșirea din scenariul galben COVID a localităților Broșteni (incidență 0,32 / 1.000 locuitori), Dolhasca (0,69), Ilișești (0,68), Crucea (1,01), Dornești (0,99), Vadu Moldovei (1,10), Panaci (1,34), Pojorâta (1,34) și Șaru Dornei (1,20).
Totodată, începând de mâine, pentru municipiul Suceava și comuna Ipotești, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a fost între 1,5 și 3 / 1000 de locuitori, se adoptă scenariul galben.
În aceste condiții, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului; activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 23:00, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00-23:00, dar nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
În schimb, Gura Humorului și Bălăceana rămân în scenariul roșu.
–
BEATRICE OȘEAN
Foto: Prefectura Suceava