Alocaţiile de stat pentru copii plătite luna trecută au totalizat 736,8 milioane lei, suma medie achitată fiind de 205 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
În noiembrie au beneficiat de acest ajutor social 3.594.656 copii.
Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în Bucureşti (345.173) şi în judeţele Iaşi (184.516), Suceava (134.867) şi Constanţa (128.493).
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Începând cu data de 1 august, valoarea alocaţiilor pentru copii s-a majorat cu 20%.
–
BEATRICE OȘEAN