Rădăuțeanul Vasile Lavric, suspect în cazul dispariției a trei femei, a fost dus azi, din greșeală, la sediul Ministerului Mediului în loc de Parchetul General.
Conducerea Poliției Române a dispus verificări cu privire la modul în care a fost escortat Lavric, supranumit în presă „mâncătorul de femei”, de la Arestul Central la sediul Parchetului General.
Asta după ce în spațiul public au apărut imagini care surprind polițiștii în timp ce îl duc pe Lavric, încătușat, din greșeală, în sediul Ministerului Mediului în loc de cel al Parchetului General, cele două instituții fiind situate în vecinătate.
Potrivit unor surse judiciare, polițiștii care l-au condus pe individ la audieri sunt nou angajați și au confundat sediile celor două instituții.
Vasile Lavric este arestat preventiv din 5 decembrie, după ce anchetatorii au descoperit noi probe în cazul a trei femei dispărute între anii 1995-2005.
În urmă cu 6 ani, el a mai fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de tentativă de omor.
Anchetatorii l-au acuzat atunci că, în anul 2000, şi-a lovit în cap cea de-a treia soţie cu un ciocan, femeia fiind internată în spital.
Criminaliştii anunțau totodată că strângeau probe pentru a demonstra că bărbatul este implicat în dispariţia tuturor celor trei foste soții.
–
SORIN NICA