În Pastorala de Crăciun, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Calinic spune, printre altele că, dacă sărbătoarea Crăciunului “va fi redusă la artificial şi nu va aduce cu sine înlăuntrul nostru întruparea, creşterea, suferinţa, moartea şi învierea, atunci această sărbătoare nu valorează pentru noi nimic.
Să încercăm, cu ochii minţii, în aceste momente de îngrădire spirituală prin care trecem şi care reiterează nenumărate perioade de persecuţii prin care a trecut Biserica de-a lungul istoriei sale, să vedem pe Cel ce este Alfa şi Omega în creaţie”.
Calinic transmite credincioșilor că sărbătoarea Crăciunului va lua sfârşit, colindele vor înceta să se mai audă, pomul va fi împachetat şi, dacă nu a fost artificial, se va arunca în foc, masa nu va mai fi atât de încărcată, însă din toate cele ale Crăciunului vor rămâne iubirea, iertarea şi binecuvântarea Pruncului în inimile noastre.
La finalul Pastoralei, el nu uită să mulțumească “iubiţilor credincioşi şi credincioase, demnitari şi dregători ai ţării, judeţelor şi comunelor, ctitori, donatori şi binefăcători” pentru sprijinul acordat Bisericii.
–
TEODOR PUȘCAȘU