Începând cu data de 1 ianuarie, persoanele cu handicap, reprezentanții legali ai acestora, precum și părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială își pot exprima opțiunea pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, fără a depăși suma de 1.500 lei anual pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza unei cereri de decontare.
Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant, în cursul unui an, nu poate depăși 24 călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat.
Cererea de decontare se depune la DGASPC Suceava în termen de 60 zile de la efectuarea călătoriei și este însoțită de bonurile fiscale de carburant emise de societățile de distributie a produselor petroliere, copie de pe documentele de identitate, copie certificate de încadrare în grad de handicap și extras de cont.
Odată cu exprimarea opțiunii pentru decontarea carburantului nu se mai acordă bilete de transport interurban și viceversa, persoana care solicită bilete de transport interurban nu mai poate solicita decontarea de carburant.
Persoanele cu handicap, asistenții personali sau persoanele împuternicite care optează pentru transport interurban se vor prezenta personal la DGASPC Suceava cu vechea legitimație (cei care o au deja), poză tip buletin recentă și copie carte identitate.
–
DAN PASCARU