Noaptea trecută, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Cornu Luncii și Baia, au intervenit cu șase autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Cornu Luncii.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul unui adăpost de animale și fânul din depozitul de furaje, cu pericol de propagare a flăcărilor la construcțiile învecinate (locuințe și anexe).
Au ars acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 150 mp., tavanul clădirii (din scândură) pe o porțiune de 10 mp., circa 5 tone de furaje, 150 de baloți de fân, un boiler electric, un hidrofor și alte bunuri.
În incendiu au pierit 15 rațe și 2 porci.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un boiler lăsat sub tensiune.
–
SORIN NICA
Foto : ISU Suceava