Având în vedere numărul insuficient de locuri de cazare pentru studenți, conducerea Universității Ștefan cel Mare Suceava se vede nevoită să apeleze, în fiecare an universitar, la protocoale de cazare cu unități de învățământ din mediul preuniversitar și să închirieze locuri de cazare din mediul privat.
USV a efectuat o cercetare de piață și a identificat un imobil aflat în proprietatea SC CONBUCOVINA SA, situat la o distanță mică de actualul campus, în apropierea benzinăriei Rompetrol Obcini.
Corpul de clădire ar fi putut fi transformat, prin recompartimentare, într-un cămin studențesc, rezolvând, în mare parte, problemele de cazare ale studenților.
O comisie formată din reprezentanții USV a demarat negocierile cu investitorul imobiliar, dar acestea nu au condus la un acord între părți.
“Suma minimă solicitată de SC CONBUCOVINA SA a fost mai mare decât suma maximă aprobată de Ministerul Educației pentru această achiziție.
De asemenea, cele două părți nu au ajuns la un consens privind detaliile tehnice de predare – primire a imobilului (pe care a fost deja montată sigla USV – n.r.).
Drept urmare, negocierile între USV și SC CONBUCOVINA SA s-au încheiat fără ca imobilul în cauză să poată fi achiziționat” se precizează într-un comunicat USV.
–
DAN PASCARU