Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 129.684.823 lei (aproximativ 26,6 milioane euro) 31 de companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comercializării masei lemnoase din România
Autoritatea de concurenţă a analizat mai multe licitaţii organizate de către diverşi administratori sau proprietari de fond forestier în perioada 2011-2016 şi a constatat că în cazul a 45 dintre ele au fost încălcate regulile de concurenţă prin realizarea unor înţelegeri sau practici concertate pentru împărţirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, precum şi/sau pentru împărţirea surselor de aprovizionare.
Companiile îşi coordonau comportamentul prin schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziţie de masă lemnoasă, organizarea internă, precum şi strategia comercială de participare la anumite licitaţii sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă.
În acest fel, companiile eliminau concurenţa dintre ele în cadrul licitaţiilor pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preţ posibil, de cele mai multe ori în detrimentul statului care încasa mai puţini bani.
Printre firmele sancționate se numără EGGER ROMANIA SRL – 22.657.254 lei, HS TIMBER PRODUCTIONS SRL – 51.788.472 lei și KRONOSPAN TRADING S.R.L. – 43.148.358 lei.
13 companii au recunoscut încălcarea legii concurenţei şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor, printre acestea numărându-se și cele trei de mai sus.
–
DAN PASCARU