Și-au rezolvat disputa în stil propriu. Un bărbat din satul Pâraie, comuna Mălini, a încasată o bătaie care l-a trimis la Spitalul municipal Fălticeni de la două persoane de 40 și 45 de ani din localitate.
În seara zilei de joi, un bărbat în vârstă de 51 de ani din Pâraie a consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate și, la un moment dat, a ieșit în stradă, în zona localului, unde și-a făcut nevoile. Când s-a întors în bar, proprietarul l-a luat la pumni și bărbatul a fugit afară unde a fost luat la bătaie de un consătean și a fost ajuns din urmă și de proprietarul barului care a continuat să îl lovească.
Victima a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanță sosit la fața locului și care l-a transportat pe bărbat la Spitalul municipal Fălticeni.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe care va fi soluționat procedural.
–
SORIN NICA