La cererea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției Sănătate Publică Suceava au efectuat un control la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Rădăuți, după ce s-a constatat că în perioada 15-23 ianuarie au fost imunizate 563 persoane marcate ca eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare.
Controlul a avut ca scop verificarea modului de aplicare a strategiei de vaccinare în acest centru.
La momentul controlului, inspectorii DSP Suceava au constatat că persoanele venite pentru imunizare în centrul de vaccinare nu erau verificate în aplicația Rovaccinare pe baza CNP-ului si nici în listele de pacienți programati pentru ziua în curs.
Listele cu pacienți pentru ziua respectivă erau trimise pe Whatsapp de către medicul coordonator din DSP către directorul medical al spitalului și redirecționate mai apoi de acesta personalului care asigură paza centrului, pentru a permite accesul în unitate a pacienților programați.
În centrul de vaccinare pacienții au fost primiți în baza programărilor printate sau mesajelor SMS, iar în cazul pacienților programați de medicul de familie pe baza declarației acestora.
Inspectorii sanitari au verificat listele de pacienți programați si au constatat că sunt pacienți în dreptul cărora nu sunt completate toate câmpurile din platforma de programare (nu sunt trecute datele de identificare a celui care a programat si nici nu există câmp în care să fie trecută categoria populațională din care face parte, îngreunând astfel verificarea modului de programare).
Centrul de vaccinare din cadrul spitalului a fost organizat pentru personalul medico-sanitar inclus în prima etapă de vaccinare, apoi activitatea centrului a fost prelungită pentru personalul din etapa a II-a, deoarece în Rădăuți nu există alte centre comunitare deschise.
“S-a mai constatat că, centrul de vaccinare nu a fost reoptimizat pentru a II-a etapă de vaccinare și pentru un număr mai mare de solicitări de vaccinare.
Nu se asigură personalul pentru fiecare punct din structura centrului, fiind adus personal din spital, prin rotație.
În urma celor constatate, se aplică următoarele măsuri și se formulează următoarele recomandări :
1. Medicul coordonator al centrului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei
2. Inspectorii sanitari au recomandat reinstruirea personalului privind utilizarea și operarea mijloacelor informatice”, se menționează în comunicatul DSP Suceava.