Azi, primarul PNL de Rădăuți Bogdan Loghin a participat online, alături de câțiva salariați, la o videoconferinţă organizată de reprezentanții Băncii Mondiale, factori decizionali din Helsinki (Finlanda), reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est și alți primari din România.
Potrivit unui comunicat, videoconferinţa a avut drept scop realizarea unui schimb de experiență cu privire la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale, adoptând măsurile implementate de Finlanda privind realizarea investițiilor SMART.
Principala temă a discuției a fost protejarea ecosistemului economic prin
favorizarea sectorului privat.
„Am schimbat datele de contact cu mai mulți factori de decizie prezenți, relații necesare pentru a aborda bunele practici folosite deja cu succes de statul finlandez, în scopul implementării acestora în comunitatea locală cu precădere în dezvoltarea sectorului privat.
Deși recent unul din proiectele depuse a fost aprobat, deschizând pentru rădăuțeni o finanțare de 5 milioane euro ce va permite să schimbăm puțin fața orașului, sunt permanent preocupat de identificarea de noi surse și modalități de finanțare”, spune Loghin în comunicat, uitând să ofere amănunte despre proiectul de 5 milioane euro.
DAN PASCARU
Foto : Primăria Rădăuți