Ieri, polițiști din cadrul Serviciului Arme Muniții, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava împreună cu inspectori ai Gărzii de Mediu, în baza informațiilor de interes operativ deţinute, au efectuat un control la o întreprindere individuală din Fălticeni, constatând că firma reprezentată prin administratorul O.M., 40 ani, nu a luat măsurile legale de eliminare totală a deşeurilor rezultate din activitatea de producţie (service auto), respectiv a 1.200 litri ulei uzat și 300 litri antigel.
S-a întocmit dosar penal pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.
Întreaga cantitate de ulei uzat și antigel a fost indisponibilizată, urmând a fi eliminată, conform procedurilor legale privind regimul deşeurilor periculoase.
Administratorul a fost sancționat contravențional de Garda de Mediu Suceava cu amendă de 7.000 lei.