Ministrul Muncii Raluca Turcan (PNL) a efectuat, azi, o vizită la instituțiile subordonate din județul Suceava, după care a susținut o conferință de presă la Palatul Administrativ Suceava.
Ea a declarat că sistemul de salarizare ”este bătut în cuie” în acest an, pentru că schimbarea legislaţiei în domeniu este un proces complex şi nu se doreşte crearea de ”aşteptări false” din partea populaţiei.
”Când vorbeşti de salarizare în sistem public te referi la aproximativ două milioane de oameni.
Ori două milioane de oameni au dreptul şi ne obligă să avem maximă responsabilitate pe fiecare în parte şi să analizăm aproape fiecare tip de salarizare în parte într-un sistem uriaş.
Trebuie să existe echitate între salariile în plată, sunt unele sporuri care trebuie acordate în sume fixe.
Mai sunt necesare intervenţii pe grila de salarizare, pentru că sunt unele profesii fie uitate, fie marginalizate”, a spus ministrul Muncii.
Turcan s-a arătat, chipurile, surprinsă de rapiditatea cu care au muncit angajații Casei de Pensii Suceava chiar în ziua vizitei sale.
“Când am ajuns la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, 3.338 dosare de pensii fuseseră deja evaluate.
În momentul în care am terminat vizita, după aproape două ore, numărul dosarelor evaluate ajunsese la 3.600.
În total, numărul dosarelor de la Casa din Suceava este de aproximativ 155.000, dintre care 142.000 dosare în sistemul de stat şi alte 10.000 dosare ale agricultorilor, în format letric (dosar cu şină), adică imposibil de recalculat dacă aceste date nu sunt transferate în format electronic”, a motivat ea.
În sală se afla și directorul Casei de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, care nu a primit dreptul la cuvânt.