Dan Cușnir, președintele Organizației Municipale PSD Suceava, a trimis azi presei un comunicat în care se referă la modernizarea parcului Șipote, considerând că proiectul prezentat de primarul liberal Ion Lungu “nu redă parcul sucevenilor, ci îl distruge printr-un nou exemplu de golănie urbanistică”.
Cușnir este de părere că în elaborarea temei de proiectare este nevoie de dezbatere cu specialiștii de la Facultatea de Silvicultură “pentru că părerea lor este mai pertinentă decât o așa-zisa dezbatere publică sterilă și ineficientă, făcută doar pentru a mima consultarea publică.
Doar specialiștii pot elabora o temă de proiectare bine întocmită și care să descrie în mod cuprinzător nevoia urbei.
Concursul de soluții generează performanță, atrage talente, asigură transparența procedurilor de achiziții, promite vizibilitate națională și internațională, conferă valoare comunitară, se sprijină pe expertiza unor profesioniști și reprezintă un uriaș capital de imagine și dezvoltare economică indirectă”.
Șeful PSD municipiul Suceava afirmă că proiectul Primăriei nu ține cont de vegetația existentă: “Nu se tratează nimic personalizat, proiectul prezentat de către Primărie nu gestionează relația cu orașul, cu Cetatea de Scaun, cu statuia lui Ștefan cel Mare și cu apele.
Construcțiile și bazinele nu se încadrează cu specificul zonei.
Plantarea de gazon și speciile floricole multicolore nu își au locul într-o pădure parc, nu funcționează într-o pădure care generează umbra.
Acolo avem 13-15 izvoare captate, principala problemă fiind drenarea, nu irigarea.
Studiul Geo pare a fi superficial, nu identifică pânza freatică, fiind imposibil ca în zona respectiva să nu se găsească pânză freatică”.
DAN PASCARU
Foto : PSD Suceava