În cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității Ștefan cel Mare Suceava au fost realizate, pe parcursul ultimelor două săptămâni, secvențieri pentru 101 probe provenite de la pacienți depistați pozitivi cu coronavirus din județele Suceava, Timiș, Iași și Neamț.
Din probele analizate, au fost depistate 65 de noi cazuri aparținând tulpinii cu origine în Marea Britanie.
Acestea sunt repartizate geografic astfel: 44 din județul Timiș, 14 din județul Suceava, 8 din județul Neamț și unul din județul Iași.
Precizăm că niciuna dintre celelalte 36 de probe secvențiate în această rundă, neasociate tulpinii britanice, nu prezintă mutațiile caracteristice variantelor identificate recent ca provenind din Africa de Sud sau Brazilia.
Varianta de coronavirus originară din Marea Britanie, caracterizată printr-o transmisibilitate crescută, a fost identificată și în urma rundei anterioare de secvențieri efectuată la USV, pentru 14 probe din județele Botoșani, Timiș, Suceava, Caraș-Severin și Hunedoara, iar anterior într-o probă provenită din județul Suceava.
Creșterea semnificativă a numărului de cazuri noi identificate în ultima rundă și a ponderii acestora din totalul probelor secvențiate indică o răspândire accelerată a noii tulpini pe teritoriul României, fiind posibil ca această tulpină să fi devenit tulpina dominantă în anumite zone ale României, precum zona Timișoarei.
„USV a secvențiat, până acum, peste 250 de probe provenind de la pacienți diagnosticati pozitiv si va continua monitorizarea evoluției pe teritoriul României, în colaborare cu partenerii implicați în această acțiune.
Ne exprimăm disponibilitatea de a colabora și cu alte Direcții Județene de Sănătate Publică sau spitale cu compartimente COVID pentru analiza situațiilor speciale și realizarea analizelor genetice corespunzătoare.
Activitatea curentă de secvențiere la Universitatea Suceava este parțial finanțată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării prin proiectul „Secvențierea genomului SARS-CoV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România”, coordonat de prof.univ.dr. Mihai Covașă”, se menționează într-un comunicat USV.