Având în vedere datele şi informaţiile deţinute la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IPJ Suceava cu privire la faptul că 5 bărbați, toți din Frumosu, dețin ilegal la domiciliul lor arme şi muniţii letale, pe care le utilizează la activități de braconaj cinegetic, ieri polițiștii SAESP din cadrul I.P.J. Suceava, sprijiniţi de 10 luptători S.A.S., 6 lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Suceava și 3 lucrători din cadrul I.P.J. Suceava – Poliția Câmpulung Moldovenesc, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Au fost desfăşurate percheziții la domiciliul celor 5 persoane, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate 4 arme letale din care una artizanală, calibre diferite, 430 elemente de muniție, două aparate de sertizat, 60 capse de aprindere, 48 trofee, 3 piei animale (caprioară, lup), 8 exemplare de păsări împăiate, 11 crotalii, un binoclu, o lanternă pentru armă, un laser punct luminos pentru ochire pe armă, 13 panoplii coarne de cervidă, 3 panoplii colți mistreț, o panoplie coarne capră neagră, o panoplie coarne țap, 10 colți mistreț, o piele de lup, o piele mistreț, blană de vulpe, 7 păsări de munte, toate naturalizate, 7 piei de jder și o capcană.
Totodată, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și efectuării unei expertize bio-genetice, cantitatea de 20 kg. carne vânat.
A fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 2 suspecți cu vârste cuprinse între 36 și 44 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fiind introduși în arestul IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
–
SORIN NICA
Foto: IJP Suceava