După vizita “de lucru” de la Spitalul Județean Suceava, ministrul Dezvoltării Attila Cseke (UDMR) a fost invitat, azi, de președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur (PNL) la Palatul Administrativ, distrus săptămâna trecută în incendiu.
După ce au văzut o parte din distrugeri, Flutur a declarat că “suntem mutați în șapte locații noi, am dat drumul la procedura de contractare a unei firme care să înlocuiască șarpanta provizorie, am făcut scanare 3D a tuturor birourilor pentru a avea un început în proiectarea a ceea ce avem de făcut, am securizat împreună cu ISU.
Aseară s-a terminat evaluarea cantitativă a pagubelor, suntem în măsură să depunem la CNI documentația care ne este cerută.
E greu de spus care e termenul de finalizare a lucrărilor, n-aș vrea să mă hazardez acum, trebuie să face ceva trainic”.
Opiniile lui Cseke au fost, printre altele, că “Guvernul are soluții financiare și tehnice pentru ca acest palat administrativ să fie reclădit.
Așteptăm expertiza tehnică, vom vedea care sunt soluțiile tehnice și resursele financiare necesare și prin CNI vom găsi soluții financiare pentru ca lucrările foarte rapid să demareze”.
Ministrul Dezvoltării mai are programate, azi, deplasări tot “de lucru” la Rădăuți, Putna și Câmpulung Moldovenesc, la care Flutur i-a convocat și pe primarii din aceste zone.
–