Aseară, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la casă din Valea Moldovei (FOTO).
La sosirea echipajelor ardea acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție.
A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 mp. și s-au degradat obiecte de mobilier, aparate electronice și electrocasnice, precum și alte bunuri din interiorul spațiului locuibil.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat.
Noaptea trecută, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la casă din Bucșoaia, orașul Frasin.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o parte din acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție.
Au ars 30 mp. din acoperișul casei și s-au degradat aproximativ 50 mp. de tablă, geamuri de la nivelul mansardei și al terasei, diferite suprafețe de podea din mansardă, terasă și dintr-un dormitor, planșeul și podeaua unui hol, aproximativ 15 mp. de planșeu din camera centralei și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
SORIN NICA
Foto : ISU Suceava