Ieri, la ora 19.03, polițiștii din Păltinoasa au fost solicitați de către o localnică de 64 ani, cu privire la faptul că este agresată de fiul său de 33 ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că victima locuiește împreună cu fiul său în satul Capu Codrului.
Aflându-se la domiciliu și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a amenințat-o pe mama sa cu acte de violență și că va da foc casei, după care a lovit-o.
Polițiștii i-au adus la cunoștință femeii prevederile Legii nr. 217/2003 precum și posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, dar ea a refuzat emiterea unui astfel de ordin.
Față de bărbat s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violența în familie și s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
–