Urmare a hotărârii Tribunalului Suceava nr. 259/17.02.2021, definitivă, prin care s-au respins contestațiile la executare formulate împotriva executărilor silite ce au avut ca obiect facturi neachitate pentru apă meteorică, începând din anul 2017, executorul judecătoresc a dispus blocarea conturilor bancare ale municipiului Rădăuți până la recuperarea sumei de aproximativ 329.000 euro (peste 1.600.000 lei).
“Demn de menționat că în demersurile pentru recuperarea debitului, cuprins în facturile de apă meteorică, firma ACET SA Suceava a pornit un număr de 24 de dosare execuționale, ce s-au întins pe o perioadă de aproximativ 3 ani, finalizate prin pronunțarea hotărârii sus menționate”, se precizează într-un comunicat al Primăriei conduse de Bogdan Loghin (PNL).
–