Consiliul Local Suceava va aviza, în ședința de săptămâna viitoare, regulamentul de închiriere a trotinetelor electrice, achiziționate de la SC E-TWOW Electric Mobility SA.
Este vorba despre 50 trotinete electrice și 12 standuri de încărcare (dintre care numai unul în Burdujeni, în Parcul Copilului).
Tarifele propuse prin aplicația Suceava-Eco Ride, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, sunt 0,50 lei pornirea și 0,40 lei/minut (în cazul în care utilizatorul parchează trotineta în stand, prețul se reduce la 0,30 lei/minut).
Serviciul de închiriere va fi operațional în fiecare zi, între orele 07,00-21,30.
După descărcarea și instalarea aplicației pe telefon este necesar ca utilizatorul să completeze numărul de telefon și adresa de email.
Trotinetele electrice vor fi închiriate persoanelor peste 16 ani, serviciul fiind activ în perioada aprilie-octombrie, în funcție de condițiile meteo.
Durata de folosință a trotinetei este de maximum 2 ore.
Trotinetele electrice nu vor putea fi utilizate de persoanele cu greutatea mai mare de 100 kilograme.
–