În perioada 22 – 27 martie, polițiștii suceveni au derulat acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii coronavirusului: au fost verificate 569 de societăți comerciale şi 114 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 490 de sancțiuni contravenționale în valoare de 78.200 lei.
De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 7.454 de persoane.
Pe 25 martie la ora 11.45, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Vatra Dornei au verificat un restaurant din municipiu, ocazie cu au constatat că în interiorul localului se aflau mai multe persoane, care consumau produse alimentare și băuturi alcoolice/nealcoolice.
Începând cu 23 martie, în Vatra Dornei s-a dispus, pentru o perioadă de 14 zile, interzicerea activității cu publicul a restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.
Administratorul societății comerciale, un bărbat de 53 ani, a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.000 lei.
Totodată, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale persoanelor identificate în local pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Pe 27 martie la ora 16:47, Poliţia municipiului Suceava a obținut informații cu privire la faptul că la un restaurant situat la ieșierea din localitate se desfăşoară un eveniment privat cu peste 150 de participanţi.
La fața locului a fost direcţionată patrula de ordine publică din zona Obcini, împreună cu dispozitivul care acţiona conform planului de acţiune de la nivelul Poliţiei municipiului, format din 6 poliţişti, 5 jandarmi, 2 lucrători ISU, 4 polițiști locali şi un lucrător din cadrul DSV.
În interiorul sălii de evenimente a restaurantului era organizat un eveniment privat la care participau aproximativ 150 de persoane, care se aflau la mese consumând băuturi şi produse alimentare.
Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că o femeie de 35 ani, din municipiul Suceava, a organizat evenimentul cu participarea a 150 de persoane.
Femeia a fost sancţionată contravenţional cu 2.000 lei.
Participanţii la întrunire au părăsit interiorul sălii de evenimente, fiind sancționați cu averismente.
Totodată, directorul unităţii economice a fost amendat cu două amenzi în cuantum de 12.000 lei.
–